In practica medicala curenta, adeseori apar situatii in care pacientul primeste un diagnostic de BPOC, ulterior acesta fiind reconsiderat ca astm bronsic. Situatia inversa este si ea des intalnita. Care sunt cauzele acestei nesigurante in stabilirea diagnosticului corect? Tin ele de medic sau de pacient?
Una din cauze este viteza cu care se desfasoara consultul clinic, in care anamneza devine superficiala si astfel informatiile obtinute cu privire la debutul si felul primelor semne de suferinta sunt insuficiente. Faptul ca pacientul declara ca este fumator si ca tuseste, uneori scurteaza nejustificat anamneza si setul de intrebari necesare unui diagnostic corect, conducand in mod pripit la diagnosticul de BPOC.
O alta cauza importanta care genereaza erori de diagnostic este neefectuarea examenului spirometric, indispensabil pentru investigarea patologiei pulmonare obstructive, sau luarea in considerare a unor spirometrii care prezinta evidente vicii de tehnica. Neefectuarea testului bronhodilatator, extrem de important pentru evidentierea bronhospasmului, conduce la o subdiagnosticare a astmului bronsic in favoarea BPOC-ului la primul consult. Repetarea examenului spirometric dupa doua saptamani de tratament cortizonic inhalator administrat corect, poate evidentia ameliorarea parametrilor ventilatori, lucru util mai ales in situatia in care primul test spirometric nu a indicat o reversibilitate semnificativa.
Nu in ultimul rand, utilizarea unei scheme de tratament neadecvate, o tehnica de administrare a medicamentelor inhalatorii deficitare, sau chiar lipsa de aderenta a pacientului la medicatia inhalatorie, poate sa conduca la reconsiderarea eronata a diagnosticului prin punerea in evidenta a unei “obstructii fixe”, care nu raspunde la tratament.
Si pentru ca lucrurile sa se complice si mai mult, trebuie spus ca nu sunt rare cazurile in care cele doua boli coexista! Insa formularea concomitenta a celor doua diagnostice are de regula caracter retrospectiv si trebuie sa aiba la baza o anamneza detaliata, efectuarea de spirometrii repetate sub o schema de tratament completa si corect administrata, lucruri posibil de infaptuit doar daca exista o buna colaborare medic – pacient care sa permita o monitorizare clinico – functionala eficienta.
